Alin Oprea, acuzații grave la adresa fostei soții: ”A introdus copiii într-un război în care ei nu trebuiau să fie”
Alin Oprea de la Talisman și Larisa au avut parte de o căsătorie de 22 de ani, însă în prezent se află în ”război”. Bărbatul, care susține că a fost agresat, a povestit în emisiunea lui Dan Capatos, ”Xtra Night Show”, ce i s-a întâmplat.
În emisiunea de la Antena 1, Alin Oprea a continuat seria dezvăluirilor despre familia sa și căsnicia cu Larisa. Artistul susține că nu ar fi ajuns în situația din prezent, dacă nu ar fi intervenit trădarea în căsnicia sa.
”Într-o familie ești ca în echipa de fotbal. În momentul în care cineva din familie trădează, toată fericirea și bucuria dispar. Eu chiar eram fericit atunci, la începutul relației. Nimic nu ar fi putut distruge ce avem noi, în afară de trădare, peste care nu se poate trece. Dar drumurile noastre s-au oprit, doar că eu mi-am dat seama prea târziu. Nu regret nimic din ce s-a întâmplat în familia mea. Regret acum finalul, pentru că ea a introdus copiii într-un război în care ei nu trebuiau să fie. În rest, puteam să avem o despărțire civilizată și discretă și să ne înțelegem chiar și la partea financiară”, a mărturisit Alin Oprea în emisiunea ”Xtra Night Show”.
https://www.youtube.com/watch?v=nawx1xVnwVE
Alin Oprea, scandal cu rudele fostei soții
Cunoscutul artist a mai povestit și faptul că fosta soacră și fratele Larisei i-au făcut un scandal monstru atunci când a fost în casa sa pentru a-și lua lucrurile. Alin Oprea a explicat faptul că în momentul în care s-a separat de fosta lui parteneră a plecat din locuință și s-a dus la un hotel, însă după câteva zile avea nevoie de lucrurile care rămăseseră acolo.
Când s-a dus să le recupereze a fost întâmpinat de soacra și cumnatul său în ușa casei, nu l-au lăsat să intre motiv pentru care vedeta a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit trei echipaje de poliție.